Mi-e dor de o toamna adevarata. Mi-e dor de o toamna frumoasa. De fapt cred ca mi-e dor sa simt o toamna frumoasa, o toamna adevarata. Probabil ca si toamna de anul asta a fost la fel, din punct de vedere obiectiv, cu toate celelalte, insa eu, nu stiu de ce, nu am mai simtit la fel. Nu am mai simtit, cum de fapt am vrut sa simt dintotdeauna si am reusit, toamna ca un anotimp superb prin complexitate. Am iubit, iubesc, si voi iubi "
bacovianismul". Vreau mohorare linistitoare, vreau ploi interminabile care sa-mi bucure fiecare particica a corpului ce atinge patul dupa-masa in fata tv-ului, vreau o bucurie tampa (inexplicabila) atunci cand simt caloriferul cald, vreau gradina de flori moarta, vreau o atmosfera zemuinda de frunze putrede, vreau balti noroioase, vreau seninatate sufleteasca oferita de un cer innorat in crepuscul . La toate astea, antitetic, mai vreau din cand in cand cate un senin zevzec de toamna care sa dea contur si contrast pamantului si prin care sa vezi Dunarea de pe Retezat printre niste boabe
de struguri copti. Totul exista, cu toate astea insa.....
